Maria Montessori a fost prima femeie care a primit o diplomă de medic. Și-a început munca lucrând cu copii cu dizabilități, observându-i și încercând să le faciliteze accesul la educație. Aceștia fuseseră categorisiți a fi incapabili de a învăța. Metoda brevetată de ea a dat rezultate neașteptate. Acela a fost momentul în care Maria Montessori a hotărât să aplice metoda și celorlalți copii, pentru a observa rezultatele pe care ei urmau să le obțină. Acesta a fost momentul de start a unei munci care s-a extins în întreaga ei existență.
Cum știm ce materiale sau activități reprezintă interesul real al copilului? Cum înțelegem că activitățile pe care le punem la dispoziție sunt în acord cu nevoile interioare de dezvoltare? Cum putem împărtăși aceste informații, din postura de ghid, părinților, într-un mod cât mai transparent? Cum putem personaliza activitățile?
Aceste întrebări conduc ghidul Montessori atunci când planifica activitățile, construiesc mediul și interacționează cu copiii și părinții lor.
Cea mai bună metodă de a răspunde tuturor acestor întrebări este de a observa copilul în mediul său – acasă, la școala, în ieșirile în natură, alături de prieteni. În acest fel putem colecta informații concrete pe care să le împărtășim cu toți cei implicați în educația copilului.
Observarea este procesul de a privi copilul fără a interfera cu activitățile în care este implicat și fără a emite judecăți de valoare.
Înregistrarea observărilor este un proces de documentare, de arhivare a observărilor făcute, în funcție de anumite comportamente. Observările ar trebui făcute în cele mai mici detalii. Copiii mici nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt, însă putem înțelege asta din acțiunile lor. Ei exprimă frustrarea, de exemplu, aruncând obiectele pe podea. Copiii mici comunica cu adulții prin intermediul privirii, prin modelarea vocii, în funcție de ceea ce vor să transmită, prin postură, prin gesturi, prin zâmbete, prin mișcare. Observându-i în detaliu, putem înțelege ceea ce vor să ne transmită, chiar dacă nu folosesc cuvinte.
Prin înregistrarea observațiilor despre copil, adultul poate evalua obiectiv comportamentul și obiectivele de setat în activitățile viitoare. În timp, observațiile făcute pot dezvălui scheme de comportament, preferințe de învățare, calitatea muncii și a interacțiunilor, progresul în dezvoltare.
Calitățile unui observator
Pentru a putea face o observare obiectivă, adultul își fixează o anumită perioadă de timp pentru observare și se asigură că are la îndemână instrumentele corecte. Comportamentele observate vor fi descrise cât mai clar, fără etichetări sau interpretări subiective. Observarea nu include ceea ce adultul crede că s-a întamplat într-o anumită situație, ci doar ceea ce face sau spune copilul: “Andrei ridica de pe podea cubul și îl arunca înspre Victor” sau “Maria își petrece timpul în curte, stând sub un copac, împletind niște fire de iarbă și fredonând o melodie ritmată.”
Observările subiective sunt etichetări, judecăți de valoare, interpretări, care pot fi ușor direcții de disimulare pentru cei care vor citi ulterior notițele noastre: “Andrei este agresiv”, Maria a pierdut timpul”. Etichetările nu ne ajuta să înțelegem comportamentul copilului în direcția de dezvoltare a acestuia.
Observarea trebuie să fie detaliată și descriptivă. De exemplu, descrierea conform careia “Mihai alege să construiască cu cuburi în zona destinată construcțiilor” ne dă informația despre alegerea facută de Mihai și despre preferința lui de lucru.
Iată același comportament descris de un alt observator: “Indată ce Mihai a intrat în clasa, i-a făcut atenți pe prietenii lui, Alin și Matei, că dorește sa construiască cea mai mare clădire din oraș. A repetat cu patos cuvintele CEA MAI MARE CLĂDIRE DIN ORAȘ, de 3 ori. Alin și Matei îl priveau cu din ce în ce mai multă uimire și admirație. I-a invitat și pe aceștia să lucreze împreună cu el. Au folosit toate cuburile disponibile și au construit o casă cu 7 camere. Mihai mi-a cerut să fac pe un bilețel o insignă pentru casa lor. Am ales o hârtie galbenă pe care am scris cu litere mari – CEA MAI MARE CASĂ. Au petrecut acolo încă 15 minute după ce au terminat construcția.” Aceasta metoda de observare ne dezvăluie alegerea făcută de Mihai în ceea ce privește munca, dar și faptul că aceasta muncă a fost plănuita în prealabil. Ne indică, de asemenea, dorința lui de a lucra în echipă, faptul că reușește să-și împărtașească ideile cu ceilalți. Observam cum depășește limitele activității de constructive și se îndreaptă în sfera activității de limbaj – cerința de a scrie pe un bilețel numele casei. Activitatea în sine a presupus o muncă susținută, cu perioade de concentrare de lungă durată. Acest fel de a nota în detaliu ceea ce observa, va fi un punct de plecare obiectiv, pentru adult, în planificarea muncii viitoare, pentru copil.
