Meniu Închide

Ghidul interior

“Am descoperit că educația nu este un rezultat al muncii profesorului, ci un proces natural care izbucnește în mod spontan în ființa umană”
Maria Montessori

În jurul vârstei de 6 ani copilul este perfect adaptat locului, timpului și culturii din care face parte. Începând cu vârsta de un an învață să meargă, înțelege cuvinte, învață să vorbească, își controlează din ce în ce mai bine mișcările și deprinde diferite abilități, în același timp. Maria Montessori a observat cum fiecare dintre copii se conduce după un ghid interior care îl direcționează spre însușirea diferitelor abilități. Acest ghid interior ar trebui să fie cel mai important principiu în educație. Mai degrabă decât să conduci copilul, mai eficient este să urmezi copilul în drumul lui de dezvoltare.

Copilul face anumite activități condus instinctiv de o nevoie interioară în anumite direcții. Deseori vedem copii în situația în care se apucă să facă ceva, petrec foarte multă vreme acolo, fără a reuși. După o vreme revin și se apucă cu aceeași râvnă de lucru, până când reușesc. Acest lucru se întâmplă fără intervenția vreunui adult.

A urma copilul înseamnă să observe interesul lui pentru o anumita activitate și să-i oferi oportunități de explorare în acea direcție. Daca observați interesul unui copil în perfecționarea mișcărilor fine, atunci materialele care îl vor ajuta să progreseze vor fi din această zonă.

Acest fel de a urma copilul este total diferit de poziționarea sistemului tradițional în ceea ce privește educația. În Montessori, până în 6 ani, nu există o planificare clară pe activități și arii tematice, care să expună copiii la aceleași experiențe, în același timp. Noi credem că fiecare copil știe instinctiv ceea ce are nevoie să facă, unde mai trebuie să se perfecționeze.

A urma copilul nu înseamnă să-i permiți să facă tot ceea ce-și dorește să facă. A urma copilul înseamnă să-l observi și să-i creezi contextul potrivit pentru a putea evolua.

Putem aplica principiul de a urma copilul și dupa vârsta de 6 ani? În viziunea mea, este un principiu de la care nu trebuie să ne abatem.  Firește, vom pune în balanță interesele personale cu informațiile necesare pe care trebuie să le știe, conform vârstei.

Dupa vârsta de 6 ani, copilul intră într-o nouă fază de dezvoltare. Interesul lui interior este de a dobândi informații noi, personalitatea sa a fost conturată în faza anterioară. Ei sunt deschiși în a accepta un altfel de ghidaj.

În clasele Montessori adulții pun la îndemâna copiilor numeroase instrumente de structurare a activității: jurnale, planuri de lucru, calendare de lucru. Acestea au rolul de a ghida copilul în activitățile lui, dar și în contorizarea propriei munci. De asemenea, ei sunt invitați pentru a lua parte la anumite prezentări, fiind responsabili pentru efectuarea unor teme date ulterior. Copiii au stiluri diferite de învățare. Interesele personale pot fi tema unui proiect individual sau a unui proiect colectiv, împreună cu alți copii, cu aceleași interese. A urma copilul după vârsta de 6 ani înseamnă să-l ghidezi în a atinge obiective, prin mijloace personale, fiindu-i alături atunci când întâmpină blocaje, analizând rezultatele obținute, consultându-l pentru a conștientiza direcția în care are nevoie de ajutor.

Articole recomandate

Faci un comentariu sau dai un răspuns?